De curând mi s-a spus să mai las cărțile și să mai deschid televizorul. L-am deschis și am văzut numai nenorociri. Apele cuprind uscatul. Avioane se prăbușesc. Oamenii mor... Taxele și impozitele cresc. Oamenii sunt concediați. Și mă întreb: de ce am deschis televizorul? Lucrurile se întâmplă chiar dacă nu știu de ele. Nu pot împiedica în nici un fel aceste dezastre și faptul că asist pur și simplu la ele aduce un mic aport la frustrările mele. Mă face să reconștientizez starea de neputință în fața unei Forțe Supreme, a unui Glas care vrea să ne transmită ceva, dar nu pot percepe ce. Poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă unor oameni le-ar fi păsat mai mult de semenii lor, de cei care i-au ales (de ce să nu vorbesc deschis?). Când sunt în campanie electorală cu toții sunt atotputernici, promit că aduc Luna după cer. Când ajung la putere parcă li s-au stricat roțile de la căruță (vroiau să aducă Luna împreună cu Carul Mare) și nu mai realizează nici măcar pe jumătate din ceea ce au promis.
Mă bucură faptul că se încearcă ajutorarea celor năpăstuiți de cei cu suflet mare, cu milă, cu gândul că poate le va veni rândul sau pur și simplu (cel mai sigur este că nu știu toate motivele).
Felicit inițiativa studenților din cadrul Uniunii Naționale a Tuturor Studenților din România (UNSR) pentru continuarea proiectului „ În urmă nu-ți rămâne decât binele pe care l-ai făcut!” (www.inundatii.unsr.ro) și le doresc succes în acțiune pe care o vor întreprinde, lor și celorlalți participanți la ajutorarea sinistraților
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu